Provocările din sistemul de învățământ preșcolar 

Educația timpurie joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor și reprezintă baza formării ulterioare că adult a acestora. 

            Activitățile instructiv-educative din grădiniță sunt, cu adevărat, o provocare pentru învățământul preșcolar, pentru că, în acest context, discutăm despre copii de vârste foarte mici a căror atenție poate fi captată, in special, prin intermediul activităților ludice. Astfel că, sintagma ,,e doar o joacă de copii” poate pune serioase probleme celor ce nu înțeleg deplin rolul jocului în activitățile de predare-învățare. Admirația și dorința de a imita ale prescolarului sunt probabil cele mai importante resorturi ale învățării. La rândul sau, prin modelare comportamentală, educatorul cultivă în sufletul copiilor dorința de a afla adevărul și spiritul de investigație.

            Încă de la vârste foarte fragede, copiii sunt expuși unui univers digital extrem de colorat și interactiv care le captează întreaga atenție. Astfel că, odată ajunși la grădiniță, totul se schimbă, iar dependența digitală se transformă foarte ușor în deficit de atenție, precum și în crize de tantrum dificil de gestionat. Educatorul trebuie să găsească metode alternative cât mai diverse pentru a le capta atenția și curiozitatea celor mici. Perioada pandemiei i-a readus pe acestia în mod voit în fața mult blamatelor device-uri, însă interacțiunea cu educatorii care îi indrumau în efectuarea activităților propuse a diminuat, cât de cât, impactul negativ al acestora. Printre metodele alternative de predare-invatare-evaluare cele mai îndrăgite de copii sunt: metoda RAI, cubul, brainstorming-ul, etc.

            O altă problema care îngreunează desfășurarea activităților instructiv-educative din grădiniță o reprezintă lipsa resurselor materiale. Chiar și în acest caz, educatorii reușesc să realizeze materialele necesare cu multă creativitate, compensând aceste neajunsuri. Din fericire, în sistemul privat de învățământ nu ne confruntăm cu aceste impedimente, iar activitățile realizate îi transpun pe cei mici în situații cât mai diverse și mai apropiate de experiențe autentice. De asemenea, grupele cu un număr de copii redus facilitează desfășurarea activităților intructiv-educative.

            Părinții pot reprezenta, în mod paradoxal, în anumite situații, o piedică în ceea ce privește realizarea activităților din grădiniță. Excesiv de protectori, unii dintre ei se opun vehement ieșirilor în anumite locuri aglomerate de teamă îmbolnăvirilor sau a unor eventuale accidente rutiere, atunci când discutăm despre organizarea excursiilor in afara orasului. Din cauza faptului că nu înțeleg rolul și importanta activităților extracurriculare, lăsându-se pradă temerilor, îi privează pe cei mici de experiențe unice pe care le pot trai doar alături de colegii lor, într-un cadru organizat. Modernizarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ presupune îmbinarea activităţilor şcolare cu activităţile extraşcolare, avand numeroase valenţe formative, care permit manifestarea creativităţîi şi imaginaţiei copilului preşcolar.

Deși atât de blamat, internetul poate reprezenta o sursă inepuizabilă de inspirație și poate veni în sprijinul educatoarelor, a căror calitate principala este creativitatea. De asemenea, prin intermediul rețelelor sociale, putem observa dar și împărtăși experiențe cu alte instituții de învățământ din întreaga lume. Tehnologia vine în sprijinul nostru atâta timp cât înțelegem care este rolul ei și nu trebuie exclusă din programul activităților educative, deoarece, ea este o componentă indispensabilă în viață de zi cu zi. Rolul cadrelor didactice este de a integra tehnologia în procesul instructiv-educativ și de a-i educa pe cei mici astfel încât să reușească să-si cunoască limitele și pericolele. Folosirea calculatorului în grădiniţă constituie o modalitate de creştere a calităţîi predării şi învăţării. Operarea pe calculator reprezintă o nouă strategie de lucru a educatoarei cu copiii, prezintă importante valenţe formative şi informative, este un nou mod de instruire. Prin intermediul computerului se oferă copiilor justificări şi ilustrări ale proceselor şi conceptelor abstracte, ale fenomenelor neobservate sau greu observabile.

În concluzie, activitățile instructiv- educative din grădinița de copii în situația actuală sunt o provocare pentru învățământul preșcolar, iar cadrele didactice trebuie să fie mereu în pas cu realitatea zilelor noastre, să dea dovadă de multă ingeniozitate și deschidere către tot ceea ce înseamnă nou. De asemenea, comunicarea cu părinții trebuie să constituie un obiectiv principal, fiindcă relația educator-familie se reflectă automat și în relația copil-educator. Astfel, țînând seama de aceste aspecte, cadrele didactice pot crea și transmite celor mici experiențe unice de învățare.           

Alte articole