Stima de sine la copiii preșcolari
La copii, în formarea stimei de sine, un rol foarte important îl joacă aprecierile din partea adulţilor (părinţi, educatori), iar mesajele transmise de aceştia sunt întipărite în subconştientul copiilor, creionând imaginea de sine a acestora. De cele mai multe ori, copiii sunt etichetaţi după comportamentul lor şi se ajunge la pedepse de genul “Dacă nu mănânci, nu te mai iubesc!”(ceea ce poate fi perceput de copii ca o ameninţare de abandon) sau la gesturi de interzicere nejustificate. Un „NU” trebuie tot timpul să fie explicat pentru ca preşcolarul să poată înţelege motivele şi să nu mai repete greşeala făcută.
Cum putem să identificăm stima de sine pozitivă? Copiii cu o stimă de sine pozitivă îşi asuma responsabilităţi, îşi exprimă atat emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative fără probleme, oferă şi cer ajutor şi sprijin în cadrul grupului, sunt independenţi, duc la bun sfârşit îndeplinirea de sarcini fără a întâmpina dificultăţi, au încredere în forţele proprii.
Cum putem identifica stima de sine scăzută? Copiii cu stima de sine scăzută manifestă neîncredere, se simt fără valoare şi neiubiţi, sunt reticenţi în implicarea în rezolvarea de sarcini noi, nu manifestă iniţiativă şi par nepăsători sau neinteresaţi.
Cum putem dezvolta stima de sine la copii? Trebuie să-i încurajam permanent să-şi exprime propriile emoţii printr-o atitudine aprobatoare; să-i învăţăm să se accepte şi să accepte un eşec sau o dezamăgire (“Data viitoare va fi mai bine, vei vedea că vei reuşi să caştigi concursul”); să le oferim copiilor posibilităţi şi opţiuni de a-şi exprima emoţiile, curiozităţile şi dorinţele (“Avem timp să ne jucăm, vă las pe voi să alegeţi jocul”); să ne cultivăm stima de sine, să fim un bun model – imitaţia joacă un rol important în dezvoltarea personalităţii copiilor. De asemenea, imaginaţia în exprimarea emoţiilor îşi pune amprenta în formarea stimei de sine pozitive (“Ce ai vrut să-i spui colegului care te-a necăjit?”); în acest mod se apelează la antrenarea minţii copilului în rezolvarea conflictului, acesta fiind încurajat să povestească cele întâmplate. În ceea ce priveşte atribuirea de sarcini şi atribuţii, este necesar să-i trasăm copilului sarcini clare şi raportate nivelului de vârstă pentru a evita eşecul, să-i prezentăm beneficiile pe care exerciţiul i le poate aduce şi nu pedeapsa în cazul nerezolvării corecte. Stima de sine mai poate fi crescută şi prin activităţile pe care un copil le desfăşoară alături de adulţi; prin activităţile plastice şi practice, prin jocurile de grup cu atribuire de roluri, copilul îşi dezvoltă creativitatea şi îşi antrenează imaginaţia, spontaneitatea, socializează cu alte persoane şi îşi întăreşte sentimentul valorii proprii şi încrederea în sine. Copiii care îşi cunosc punctele forte şi punctele slabe şi se simt bine cu ei înşişi, par să trateze cu mai multă uşurinţă conflictele, zâmbesc mai uşor şi se bucură de toate experienţele pe care viaţa i le oferă.
Încurajaţi copiii să-şi accepte propriile limite şi rezultate, chiar şi atunci când acestea nu sunt excelente. Amintiţi-vă că nu există copil perfect, niciun copil nu va fi performant în tot ceea ce întreprinde şi toţi copiii vor greşi la un moment dat (şi noi am fost copii). Ei au nevoie să exploreze necunoscutul, de aceea, este important să fim alături de ei în astfel de momente şi să le explicăm cum din greşeli se poate învaţa, cum unii dintre noi sunt mai buni în anumite activităţi şi mai puţin eficienţi în altele, dar asta nu înseamnă că unii sunt mai valoroşi şi alţii mai neînsemnaţi. Astfel, copiii îşi vor accepta limitele şi vulnerabilităţile, fără să se simtă ruşinaţi, vinovaţi sau incompleţi.
